Suntem obişnuiţi să facem faţă provocărilor de zi cu zi, însă ritmul alert al vieţii ne împiedică să răspundem mereu şi pe termen lung la fel de bine în faţă situaţiilor dificile. Serviciul este solicitant, viaţa de familie scârţâie, copiii ne dau bătăi de cap, părinţii nu ne înţeleg. Fără să ne dăm seama, problemele ne copleşesc…şi cui cerem ajutor?
De obicei consultarea unui “psi” e dificilă din cauza prejudecăţilor la care România este campioană: “Doar nu sunt nebun”, “Dacă află colegii?”, “Mă fac de râs”, “Oricum bolile astea nu se vindecă”, “Asta se rezolvă cu voinţă, nu cu psiholog”, “ Pe vremea mea nu mai mergeam la psiholog şi am trăit şi aşa”…
Dacă avem o mână ruptă sau o răceală puternică, problema e evidentă, se vede cu ochiul liber, aşa că mergem la doctor. Atât copiii, cât şi adulţii, se pot confrunta însă cu probleme mai puţin vizibile la o primă vedere, însă, dacă suntem atenţi vedem că apar o serie de simptome sau comportamente, ca de exemplu cele legate de:
- disfuncţii psihologice precum insomnie, iritabilitate crescută permanentă, frică fără motiv, evitare sistematică a unor situaţii de viaţă fireşti (comportament fobic), tristeţe profundă care nu trece după câteva zile, oboseală permanentă, dezorganizare, tulburări de memorie şi concentrare, toleranţă scăzută la frustrare cu stări de furie şi agresivitate de necontrolat, schimbarea percepţiei asupra celorlalţi;
- relaţii familiale şi/sau profesionale suspiciune permanentă, ostilitate, nevoie crescută de izolare, vinovăţie nejustificată, scăderea încrederii în sine, aşteptări negative;
- comportament tulburări ale comportamentului alimentar, sexual, dependenţă de alcool şi alte substanţe, inactivitate sau hiperactivitate;
- corp somatizări diverse, îngrijorări permanente privind starea de sănătate.
Decizia de a căuta ajutor de specialitate nu este uşor de luat, de cele mai multe ori. Este dificil să recunoaştem că avem o problemă şi, cu atât mai mult, să vorbim despre ea şi să recunoaştem că nu îi putem face faţă singuri. Intervine apoi dilema: psihiatru sau psiholog? Care din cei doi specialişti ne poate ajuta cel mai bine în situaţia cu care ne confruntăm?
Psihiatrul este persoana care a absolvit Facultatea de Medicină şi s-a specializat în psihiatrie. Rolul său este acela al unui medic şi, la fel ca un medic, investighează în amănunt simptomele pacientului. El poate prescrie tratament medicamentos pentru ameliorarea stării acestuia.
Psihologul, pe de altă parte, este absolvent al Facultăţii de Psihologie şi nu poate prescrie medicaţie. Acesta poate fi specializat în diferite direcţii: consiliere psihologică, psihoterapie, psihologie clinică, psihologie educaţională, psihologie organizaţională, psihologia transporturilor etc.
În timp ce psihiatrul acţionează asupra simptomelor, psihologul se ocupă de cauzele care au dus la declanşarea acestora. Psihologul îl va ajuta pe client să conştientizeze ce se întâmplă în mintea lui (la nivel conştient, cât şi la nivel inconştient), astfel încât intervenţia terapeutică să dea roade.
Aşa cum ştim cu toţii, uneori problemele sunt greu de depăşit de unul singur şi un om puternic ştie că a cere ajutor este un semn de putere, nicidecum de slăbiciune…dar decizia este a fiecăruia!
Foto credit www.unsplash.com
Dacă ai rezonat cu conţinutul articolului îl poţi distribui prietenilor şi te poţi abona la Newsletter aici pentru a primi alte noutăţi ale Mirelei.
