,

Părinții care vor să aibă copii „de succes” sfârșesc prin a avea niște copii foarte obosiți

Mai mult! Mai mult! Mai mult! – ne sună familiar, nu-i aşa ? Zilnic, acesta este mesajul pe care mass-media ni-l prezintă cu o frecvenţă atât de ameţitoare, încât chiar am ajuns să credem că mai mult înseamnă neapărat mai bine. Oare chiar aşa să fie? Societatea modernă a reuşit să construiască o generaţie de adulţi extrem de ocupaţi care transmit modelul mai departe, copiilor lor, Dar cu ce costuri emoţionale? Am ajuns un fel de musafiri în propria noastră viaţă.

Să aduci un copil „pe lume” durează nouă luni, iar ca să-l aduci ”în lume” ai la dispoziţie optsprezece ani. Acesta este timpul în care un părinte are cea mai nobilă şi cea mai grea misiune din lume, aceea de a creşte şi educa un pui de om. Şi asta zi de zi, 24 de ore din 24. Fără excepţie!

Dacă la creşterea sa avem un sprijin evident în medicii pediatri, nutriţionişti şi alte categorii de un real ajutor, la capitolul educaţie de multe ori suntem pe cont propriu şi nu de puţine ori nu ştim dacă ceea ce facem acum îi va fi de folos în viitor cu adevărat. Sunt convinsă că fiecare părinte îşi iubeşte copilul, însă fiecare fel de a iubi este diferit, fiecare relaţie părinte-copil este unică şi specială. Avem sarcina de a hotărî permanent ce este mai bine pentru el, dar aici se ascund şi multe capcane de care nici măcar nu ne dăm seama. Uneori este pur şi simplu epuizant să găseşti acel echilibru între nevoile sale de copil şi limitele noastre ca părinţi.

Suntem bombardaţi zilnic de presiunea socială, la care se adaugă influenţa prietenilor, putem introduce în ecuaţie cerinţele şcolii şi dacă mai ţinem cont de aşteptările familiale avem deja un puzzle complet şi complex în acelaşi timp. Şi trebuie să îi facem faţă, indiferent dacă ne place sau nu!

Şi dacă părinţii sunt prinşi între un job (chiar şi bine plătit), traficul cronofag casă-serviciu şi o viaţă foarte ocupată, se pare că acesta a devenit şi modelul copiilor a căror zi obişnuită din timpul săptămânii pare mai plină decât cea a unui adult.

Nu este întâmplător că studiile de psihologie socială a ultimilor ani arată că apar dezechilibre comportamentale la copii cu vârste din ce în ce mai mici, creştem o generaţie de copii fără copilărie. Absenţa timpului nestructurat, adică fără activităţi extracurriculare, cea care generează echilibru psihic şi creează o personalitate armonioasă face ca agresivitatea lor să crească exponenţial.

Ni se sugerează direct sau indirect că dacă vrem să aibă copilul succes este important să facă: balet, dans, karate, engleză, franceză şi lista poate continua cu câte opţionale dorim să adăugăm – fiecare furnizor vine cu o ofertă foarte tentantă şi de nerefuzat – iar noi, părinţii, credem că cu cât copilul va avea un portofoliu mai mare cu atât succesul lui va fi asigurat. Nici pe departe, ce reuşim să obţinem este o stare de oboseală a copilului, dacă ziua lui începe la 7 a.m. şi se termină la 20 p.m.!

Uneori, ni se pare că un factor motivator este presiunea pe care o punem pe ei pentru a face performanţă. Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par: s-ar putea ca pe termen scurt lucrurile să funcţioneze, însă pe termen lung este o factură emoţională mult prea mare care trebuie plătită.

Recomandările pe care le primim din diverse surse susţin la unison ideea de a avea multe activităţi, însă se poate verifica în viaţa reală: cei care au succes sunt cei care au profunzime în ceea ce fac. Mai bine una sau două activităţi pe care copilul le face cu plăcere şi interes decât zeci de opţionale făcute doar pentru a umple formularele de mai târziu. Şi este de dorit ca acele alegeri să fie în conformitate cu interesul copilului şi nu cu visele neîmplinite ale părintelui.

Este esenţial să încurajăm copilul să facă ceva de calitate din munca şi talentul lui, nu din frică şi descurajare.

Dacă un copil începe să se îmbolnăvească atunci când are de dat nişte teste, când nu are viaţă socială, când nu are timp ca familie să stea împreună este un indiciu că este nevoie să existe o schimbare de abordare.

Se poate pune presiune pe copil să ia note mari la şcoală, să meargă la „n” activităţi pe care le părinţii le consideră importante, însă aceasta nu constituie o garanţie că va fi un om de succes. Însă dacă se doreşte cu adevărat să aibă o viaţă de calitate părintele îl ajută să găsească bucuria de a trăi şi de a face ceva cu pasiune.

Material realizat pentru www.republica.ro

Foto credit www.pexels.com


Dacă ai rezonat cu conţinutul articolului îl poţi distribui prietenilor şi te poţi abona la Newsletter aici pentru a primi alte noutăţi ale Mirelei.

Distribuie
Your Bag
Shop cart Your Bag is Empty