Trăim într-o lume în care performanța (a face) a devenit mai importantă decât prezența (a fi). Suntem învățați de la vârste fragede, să bifăm obiective, să rezolvăm, să alergăm, să demonstrăm de parcă am fi la un maraton permanent. Dar aproape nimeni nu ne învață cum să rămânem îndrăgostiți de viață.
Și totuși, aici se află cheia echilibrului interior. Ce înseamnă, de fapt, să fii îndrăgostit de viață? Nu înseamnă să fii permanent fericit, nu înseamnă să ai totul sub control și mai ales nu înseamnă să nu suferi niciodată.
Să fii îndrăgostit de viață înseamnă să alegi să rămâi prezent conștient (s-ar putea să fie o noțiune nouă pentru tine). Cu alte cuvinte, să nu-ți amâni bucuria până la următoarea reușită și să nu-ți condiționezi liniștea de perfecțiune.
Îndrăgostirea de viață nu este o stare pasageră. Este o decizie pe care o ai de luat zilnic pentru că altfel pur și simplu ne pierdem bucuria de a trăi. Mulți oameni ajung, la un moment dat, să funcționeze pe pilot automat, adică au niște obișnuințe (în literatura psihologică de specialitate se numesc rutine) după care acționează zi după zi, săptămână după săptămână săptămână, lună după lună, an după an: se trezesc, muncesc, rezolvă, îngrijesc, planifică. Dar, fără să-și dea seama, uită să simtă.
Bucuria de a trăi dispare atunci când: trăim doar în viitor, ne comparăm constant, ne criticăm mai mult decât ne susținem, ne definim valoarea doar prin rezultate ignorând semnalele corpului și ale sufletului
Viața nu pleacă, ci doar noi ne deconectăm de la ea. Și cu siguranță, a rămâne îndrăgostit de viață nu este un act romantic, ci este un act de responsabilitate emoțională.
Iată câteva ancore simple:
- 1. Oprește-te și respiră conștient pentru că întotdeauna respirația te readuce în prezent. Iar viața există doar aici și acum , în acest moment.
- 2. Renunță la condiționări, mai ales nu spune voi fi fericit când…Viața nu începe după ce termini lista de sarcini.
- 3. Acceptă imperfecțiunea: viața reală nu arată ca pe social media. Este dezordonată, vulnerabilă, autentică și uneori pare al naibii de nedreaptă
- 4. Reînvață să te mire lucrurile simpleȘ un răsărit, un copil care râde, o conversație sinceră, un moment de liniște.
Îndrăgostirea de viață începe cu recunoștință. Adevărul pe care puțini oameni l-au descoperit despre sensul vieții: sensul vieții nu este ceva ce găsești. Este ceva ce creezi zi de zi. Nu apare ]n nici un caz din perfecțiune. ci ]ntotdeauna apare din asumare.
Apare atunci când alegi: să spui nu acolo unde este prea mult pentru tine, să rămâi acolo unde simți adevăr, să îți asculți corpul, să îți respecți limitele ;i cel mai important lucru este să trăiești în acord cu valorile tale
Viața devine „iubibilă” atunci când devine autentică. Rămâi îndrăgostit de viață chiar și când doare! Există momente în care viața nu este ușoară: pierderi, dezamăgiri, confuzie sau oboseală. Dar și durerea este dovada că trăiești.
Să rămâi îndrăgostit de viață înseamnă să nu fugi din fața ei atunci când devine incomodă. Înseamnă să ai curajul de a simți tot. Pentru că viața nu este doar despre lumină, este despre integrarea întregului.
În concluzie: viața nu trebuie să fie perfectă ca să fie iubită. Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că ești aic: respiri, simți, așadar ești în proces. Nu ești aici doar ca să supraviețuiești. Ești aici ca să trăiești conștient.
Astăzi, alege ceva oricât de mic care este o dovadă de iubire de sine: o pauză de relaxare, o conversație sinceră care îți face plăcere, până la urmă orice gest de blândețe față de tine.
Te rog, rămâi îndrăgostit de viață, nu pentru că ar fi perfectă, ci pentru că este a ta pentru un timp limitat.
Dacă acest articol a avut sens pentru tine, distribuie-l unei persoane care are nevoie să-și amintească faptul că viața merită trăită, nu doar gestionată zi de zi.





