Mi-am format un obicei, acela de a ma uita in ochii copiilor cu care ma intalnesc. Fiecare dintre ei imi daruieste cate putin din marea bucurie de viata pe care ei o au in acea privire, acei ochisori minunati care au o lumina aparte. Si asta nu se intampla doar la catva , ci la absolut toti copiii. E atat de minunat ! Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului…
Mi se pare ca avem un mare privilegiu, noi cei care suntem parinti. Poate a venit vremea sa invatam sa apreciem acest lucru intr-o maniera diferita, cea in care copilul meu ma ajuta sa ma regasesc si sa ma redefinesc, cu adevarat ca un om matur si echilibrat . Eu consider ca misiunea unui parinte este aceea de a darui intelepciune si indrumare.
Atunci cand relatia dintre noi este mai tensionata, mai plina de frustrari de ambele parti , imi este greu sa imi dau seama ca de fapt copilul meu ma pune fata in fata cu propriile mele vulnerabilitati.
Sunt furioasa nu pe el, ci pe faptul ca nu sunt capabila sa fac fata situatiei in care sunt pusa. Cand tip la el , asta este o dovada de slabiciune, imi strig propria neputinta . Nu are legatura decat cu propriile mele vulnerabilitati emotionale nerezolvate in trecut.
Adica, “copilul imi face un bine atunci cand ma scoate din sarite?” ai putea sa ma intrebi cu mirare in ochi. Da, un mare bine, acela de a te obliga “sa cresti mare pe interior“ si astfel sa-i arati si lui cum se face acest lucru.
A venit vremea sa intelegem ca odata cu sosirea copiilor in viata noastra primim a doua sansa din partea lor sa “ ne reparam copilaria “, atunci de ce ne suparam pe ei ? Stiu ca este dificil , insa este “un cadou ambalat special“, uneori poate de aceea ne este dificil sa-l primim.
Intelepciunea unui “om mare“ nu il face pe copil sa se simta umilit, criticat. El stie cum sa educe fara sa raneasca emotional, stie sa puna limite si reguli sanatoase, adica stie ca vulnerabilitaea lui exprimata sanatos este semn de putere, de umanitate si nu se straduieste sa poarte un costum sau o masca ce nu i se potriveste si in care se poarta total inadecvat.
Copile, ma aplec cu respect si recunostinta in fata ta ! Multumesc pentru faptul ca in fiecare zi ma inveti sa fiu OM !
Cu pretuire,
O mama
Foto credit www.freepik.com
Dacă ai rezonat cu conţinutul articolului îl poţi distribui prietenilor şi te poţi abona la Newsletter aici pentru a primi alte noutăţi ale Mirelei.
