Deşi am ajuns în România anului 2019, cu o tehnologie de ultima oră şi tot felul de aplicaţii care pot fi folosite în beneficiul cetăţeanului, este necesar să înţelegem că uneori toate acestea pot să nu te ajute absolut deloc. Şi atunci ai nevoie să ştii ce poţi face să te ajuţi tu însuţi. Când eşti adult lucrurile par să fie mai clare, dar într-o lume expusă la vedere prin intermediul digitalizării, recomandarea mea este să îi pregătim şi pe copiii noştri în eventualitatea unei situaţii neobişnuite cu potenţial de pericol, adică să le explicăm cum pot acţiona în astfel de cazuri.
Este adevărat ca nici un părinte nu îşi doreşte pentru copilul său să fie expus unei asemenea experienţe, însă de cele mai multe ori faptul că ştii ce poţi face te scoate dintr-o situaţie nefericită şi din încurcătură.
„Mie sau copilului meu nu ni se poate întâmpla aşa ceva” este cea mai paguboasă afirmaţie, cu consecinţe pe măsură!
Referitor la cazul din Caracal, am văzut cum toată mass-media se grăbeşte să facă audienţă, cum fiecare se străduieşte să profite de acest eveniment, fără a conta câtă suferinţă provoacă familiei sau câtă anxietate dusă la cote maxime trezeşte în sufletul altor părinţi.
Vedem tot felul de reacţii, declaraţii, acuzaţii şi câte şi mai câte, însă toate aceste informaţii colectate, cu excepţia unei exprimări emoţionale a neputinţei noastre, de toate felurile, de la nivel individual, la nivel de instituţie de stat nu aduc niciun plus de cunoaştere.
Dacă vrem cu adevărat să facem ceva, putem să-i învăţăm pe copii cum să reacţioneze în faţa unei situaţii cu potenţial de risc periculos, la care eu ca părinte mă gandesc înainte ca ea să se producă. Mulţi părinţi au o convingere falsă că dacă vorbesc cu copilul despre aceste situaţii de risc s-ar putea să îl sperie, sau mai rău, să îl traumatizeze. Acestea nu se vor întâmpla atât timp cât părintele foloseşte un ton calm şi echilibrat şi mai ales cuvintele potrivite, de preferat cât mai neutre din punct de vedere emoţional.
De asemenea, este foarte important să renunţăm la punerea de etichete şi să rămânem în planul explicaţiilor simple a faptelor. În acest fel copilul va primi corect informaţia şi nu va fi speriat, ci din contră va fi corect prevenit.
Un copil informat este un copil puternic!
Pentru că principalul factor de pericol e, dincolo de agresorul în sine, faptul că situaţia este nouă şi neaşteptată, iar copilul rămâne blocat din cauza fricii şi mai ales nu ştie cum să reacţioneze, în experienţa pe care tocmai o trăieşte, pentru că nimeni nu i-a explicat ce ar putea face. De multe ori, dacă el este învăţat ce să facă, fie situaţia nu se mai produce, fie reacţia lui dezarmează agresorul şi îl face să renunţe.
De exemplu, le putem explica cu calm şi echilibru copiilor noştri că este potrivit pentru ei să aibă puţină atenţie şi să respecte „regulile noastre din familie”:
- Nu se urcă în lift cu persoane necunoscute;
- Nu dă numărul de telefon al părinţilor, decât cu acordul nostru şi cu confirmarea noastră verbală că le cunoaştem pe acele persoane;
- Nu vorbeşte cu persoane necunoscute care îl abordează fără ştirea noastră, mai mult decât un simplu salut, decât dacă acestea cunosc o parolă, pe care o ştim doar noi şi copilul;
- Dacă se rătăceşte în magazin, spuneţi-i să meargă la o casă, unde este o persoană în uniformă;
- Faceţi împreună cu copilul exerciţiul „costumului de baie” cu zonele interzise atingerii;
- Pentru provocările Internetului, consultaţi informaţiile pe care le puteţi discuta cu copiii;
- Faceţi împreună o lista cu numere de telefoane la care poate apela (vecini, rude);
- Dacă apare o situaţie ciudată, învătaţi copilul să sune la 112.
Mai mult, întrebaţi şi copilul care crede că ar putea fi nişte situaţii care merită a fi discutate în acest sens. Ar putea fi o cursă bună pentru situaţiile la care nu ne-am gandit.
Cred că este important să ne gandim preventiv şi să luam în calcul ce ar putea reprezenta un pericol pentru copil, să luăm pe rând fiecare caz şi să venim cu o soluţie concretă pe care să o discutăm cu copilul. Nu mai putem merge pe premisa ca nouă nu ni se poate întâmpla.
Întotdeauna vor fi oameni care pot reprezenta un pericol pentru copii. Şi faptul că nu vorbim despre ei nu înseamnă că ei dispar pur şi simplu. Un copil informat este un copil puternic care ştie ce să facă, însă părinţii sunt cei care trebuie să asigure structura de învăţare, centrată pe soluţii şi moduri de acţiune constructive.
Să reţinem: viaţa ne pune în faţa uneori situaţii provocatoare, toţi trecem prin aceste experienţe mai devreme sau mai tarziu. Fiecare dintre noi poate fi o victimă la un moment dat, însă dacă discutăm ce am putea face atunci când suntem singuri şi cum trebuie să ne purtăm de grijă avem mult mai multe şanse să scăpăm cu bine. Este valabil şi pentru copii şi pentru adulţi!
Articol realizat pentru www.itsybitsy.ro
Foto credit www.pexels.com
Dacă ai rezonat cu conţinutul articolului îl poţi distribui prietenilor şi te poţi abona la Newsletter aici pentru a primi alte noutăţi ale Mirelei.