Parintii nostri au trait in comunism, bunicii nostri aveau ca experienta de viata razboiul. Numitorul comun al celor doua generatii era grija de a avea ce pune pe masa. Nu contau prea mult ai ca persoane, despre felul in care se simteau nici nu putea fi vorba, important era sa supravietuiasca, nu prea conta cum. Ei impreuna cu copii lor, adica familia.
Asa era atunci insa acum , in acest moment pe care il traim la nivelul lui 2016 , lucrurile stau diferit, doar ca tot ce am primit de la ei, este adanc inradacinat in fiinta noastra. Ne-au predat , la fel ca niste maestrii iscusiti, lipsa de respect pentru noi insine. Sa nu credeti ca au facut-o intr-un mod intentionat, nicidecum . Si ei au fost tratati la randul lor la fel, nu au cunoscut altfel de repere.
Si acum am devenit noi parinti, intr-o societate in care intalnesti abundenta la fiecare pas, teoretic ar trebui sa fim mai relaxati ( sau nu ?) dar pare ca suntem o generatie de parinti “rataciti” care crestem o generatie de copii la fel de rataciti. Oare daca avem posibilitatea de a avea ultima generatie de smart phone, ultimul model de masina nou aparut, o casa ce se invarte dupa soare – metaforic vorbind – oare ce ne lipseste sa ne regasim busola , care pare ca am cam pierdut-o ?
Care sunt reperele dupa care ne ghidam in face educatia celor mici ? Daca ele sunt considerate a fi bune, la nivel de societate, cum se face ca relatia cu copiii nostri a devenit “ ne-buna ” ? Cum se face ca acea fericire de la momentul venirii puiului de om pe lume se trasforma trei-patru ani mai tarziu intr-un razboi al nervilor ? Ceva trebuie schimbat, dar ce anume ?
Se pare ca din ce in ce mai multi parinti inteleg ca lucrurile trebuie facute diferit insa cautarile lor continua cu modalitatea de a sti cum . Mai tineti minte ce spunea Antoine de Saint-Exupery in Micul Print, cu ajutorul vulpii : “Iată care-i taina mea. E foarte simplă: Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor. – Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor, spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte. “ Interesant, nu-i asa ? Dar cum se traduce fraza de mai sus, sa o intelegem si noi , oamenii de rand ?
Va propun sa incercam sa deslusim acest mister impreuna, pas cu pas. Dezvoltarea psihologiei si a neurostiintelor in ultimii 25 de ani ne arata ca ceea ce stiam noi pana acum despre inteligenta si functionarea creierului ( baza fiziologica a comportamentelor noastre ) era doar o parte a realitatii. Faptul ca noi nu aveam instrumente de masurare facea sa para lucrurile ca nu exista.
Uneori asa gandim noi , oamenii, credem ca daca nu vedem ceva acel ceva nu exista. Insa la fel ca si in cazul curentului electic , el nu se vede, insa efectele sale le folosim mereu. Cam in acelasi mod sta treaba si cu emotiile – noi nu le vedem, am impresia ca nu conteaza – insa comportamentele pe care le avem in fiecare moment au la baza emotiile noaste. Stiu, stiu, o sa-mi spuneti , ce treaba are mintea mea cu emotiile ? Mai ales ca la scoala suntem convinsi sa credem ca doar acumularea de cunostinte si informatii la nivel cognitiv conteaza.
Ultimele studii in domeniul comportamentului uman demonstreaza ca emotiile sunt motorul actiunilor noastre. Psihologul Howard Gardner chiar le include distinct in teoria inteligentelor multiple.
Avem nevoie sa invatam si la randul nostru sa-i invatam si pe copii nostri abilitati noi de viata . In zilele noastre siguranta este inlocuita de o mare incertitudine iar predictibilitatea lasa loc impredictibilitatii . Asa ca vechiul mod de a face educatie , atat acasa cat si in mediul scolar trebuie regandit din temelii. Degeaba schimbam curricule si construim scoli super elegante. Conflictul si controlul au nevoie sa fie inlocuite cu cooperarea si dialogul, conducerea dictatoriala cu asumarea consenuala. Educatia dupa ureche reprezinta o paradigma foarte paguboasa si consumatoare de resurse emotionale.
Singura solutie este sa incepem sa invatam cum sa rezolvam pasnic un conflict, sa invatam sa ne folosim inteligent emotiile in favoarea noastra, sa invatam sa negociem corect in spiritul castig – castig , sa folosim corect acordarea de feedback ( fara sa o transformam intr-o critica acida sau mai rau, in sarcasm ), managementul furiei si controlarea ei .
Si pentru ca toate aceste trebuia sa poarte un nume , ele constituie inteligenta emotionala, pe care este nevoie sa o aplicam in viata noastra de zi cu zi , pentru a crea noi deprinderi , dupa care ea devine naturala si fireasca.
Joseph Ledoux de la Centrul Stiintelor Neurale de la Universitatea din New York a reusit sa descopere legatura si interactiunea dintre partea emotionala si cea rationala a fiintei umane iar concluzia este ca INAINTE SA GANDIM , SIMTIM. Sa transformam inteligenta emotionala intr-un instrument practic la indemana noastra cred ca este calea de a ne regasi reperele corecte.
Altfel spus, daca in scoli si pe strada vedem violenta exprimata in diferite forme , este absurd sa angajam mai multi bodygurzi si camera de luat vederi ( care este simptomul ) in loc sa-i invatam pe oameni comportamente privind managementul emotiilor ( ceea ce reprezinta cauza ). La fel de potrivit este si in cazul parintilor, care pot avea ca sprijin in relatiile cu copiii lor, competentele emotionale.
Foto credit www.freepik.com
Dacă ai rezonat cu conţinutul articolului îl poţi distribui prietenilor şi te poţi abona la Newsletter aici pentru a primi alte noutăţi ale Mirelei.
