„Eu nu cred în psiholog”
Sunt oameni care merg la psiholog. Și sunt oameni care spun: „Eu nu cred în psiholog.”
Dar ce înseamnă, de fapt, această afirmație?
- Psihologul nu e o religie. E o oglindă.
A spune „nu cred în psiholog” e ca și cum ai spune „nu cred în dentist” sau „nu cred în nutriționist.” Psihologia nu funcționează pe bază de „credință”, ci de relație, explorare, înțelegere. Nu trebuie să „crezi” în psiholog. Ci să fii gata să te uiți, poate pentru prima dată, cu adevărat la tine.
- „Nu sunt nebun să merg la psiholog!” – o confuzie dureroasă
Această replică se aude des. Și e dureros să vezi câtă rușine colectivă s-a construit în jurul îngrijirii emoționale. Mulți oameni confundă psihologul cu psihiatrul.
- Psihologul te ajută să înțelegi ce simți, să-ți procesezi traumele, să înveți să alegi conștient.
- Psihiatrul este medic și se ocupă cu diagnostic și tratament psihiatric, inclusiv medicație.
Mergi la psiholog nu pentru că ești „nebun,” ci pentru că ești uman. Și uneori, doare. E prea mult. A cere ajutor înseamnă că ți-e suficient de bine cât să știi că meriți mai mult.
- Refuzul ascunde uneori frică. Alteori… rușine.
Unii nu cred în psiholog pentru că le e frică:
– să se deschidă
– să fie vulnerabili
– să descopere răni vechi
– să admită că nu mai pot singuri
Alții n-au învățat altceva decât tăcerea. Au fost crescuți cu ideea că problemele „nu se spun”, că emoțiile sunt „slăbiciuni”, că durerea trebuie „dusă”. Dar tăcerea nu vindecă. Tăcerea explodează, uneori… în violență.
- Violența – simptomul cel mai dur al lipsei de autocunoaștere
Bărbați care lovesc.
Femei care țipă.
Părinți care își umilesc copiii.
Oameni care își distrug partenerii cu cuvinte grele, priviri reci sau tăceri lungi.
Aceasta nu este doar violență domestică. Este durerea nevindecată care se răzbună. Este analfabetism emoțional transmis din generație în generație. O persoană care nu se cunoaște pe sine… le produce dureri celorlalți. Nu pentru că vrea. Ci pentru că nu știe altfel.
Violența socială, agresivitatea verbală, disprețul, cinismul – toate au aceeași rădăcină:
Lipsa de dialog cu propriul suflet. Lipsa de psihologie în viața de zi cu zi.
- Experiențele negative nu anulează esența profesiei
Poate ai fost la un psiholog cu care nu ai rezonat. Sau ai auzit pe cineva care a fost dezamăgit. Dar asta nu înseamnă că toți psihologii sunt la fel. Așa cum nu toți medicii sau profesorii sunt la fel. Psihologul potrivit nu te judecă, nu te repară, nu te obligă. Te ascultă. Te oglindește. Și te ajută să înveți să te însoțești, cu blândețe, în viața ta.
- Sănătatea emoțională e parte din igiena vieții
Să nu mergi la psiholog deși simți că nu mai poți… E ca și cum ai avea o rană adâncă și ai pune un plasture pe deasupra. Ignorarea nu e vindecare. Iar tăcerea doare. Pe tine. Și pe cei pe care îi iubești.
Concluzie: Nu trebuie să crezi în psiholog, poate e doar timpul să nu mai negi durerea ta. Poate ți s-a spus că e rușine să plângi. Poate ai învățat să te descurci singur.
Poate ți-ai zis că „o să treacă”. Dar nu trece. Nu când doar îngropi. Se transformă. În furie. În oboseală cronică. În relații rupte. În copilul tău care începe să repete durerea ta.
🟠 A merge la psiholog nu e un act de slăbiciune. E un act de igienă emoțională, de maturitate, de responsabilitate față de tine și față de ceilalți.
Poate nici tu nu crezi în psiholog. Dar dacă ai ajuns să faci rău cuiva… sau ție însuți… e clar: e timpul să înveți altceva.
Și psihologia poate fi începutul.
Cu pretuire,
Mirela Horumbă
Psiholog | Ghid în călătoria spre claritate, blândețe și sens
psiholog@mirelahorumba.ro
Distribuie
Articole asemănătoare
