Erori majore în parenting – ce facem greșit și cum schimbăm direcția

Ca psiholog, știu că parentingul vine cu speranţe uriaşe — dorim ca copilul nostru să fie fericit, cuminte, independent, adaptat la sistem… și în acelaşi timp autentic. În realitate însă, multe dintre abordările noastre bine intenţionate fac mai mult rău decât bine: creează frică, dependență, conflict sau neîncredere. În acest articol analizăm erorile majore în parenting, reflectăm asupra contextului în care apar şi oferim piste pentru schimbare.

1. Prea mult control în loc de ghidare

Una dintre cele mai frecvente greșeli: părinții încearcă să controleze fiecare aspect al vieții copilului — decizii, timp liber, activități, prietenii. În loc să ghideze, ei se poziționează ca autoritate strictă.

De ce e problematic: Controlul excesiv inhibă autonomia copilului, îl privează de oportunitatea de a greşi şi de a învăţa din greșeli. Studiile arată că unul dintre cele mai mari regreturi ale părinților este “nu l-am lăsat să îşi găsească drumul”.

Cum schimbăm: Înlocuiește fraza „Trebuie să faci X” cu „Hai să vedem împreună ce opţiuni ai şi ce alegi”. Creează spaţiu pentru dialog – copilul devine partener în decizie, nu doar executant.

2. Reacţie emoțională în loc de răspuns calm

Atunci când copilul se revoltă, spune „nu”, face o criză sau pare că „nu ascultă” — mulţi părinţi reacţionează imediat cu furie, frustrare sau ruşine. Astfel apare o dinamică de conflict.

De ce e greșit: Reacția instictivă transmite copilului că emoţiile lui nu sunt valide sau că el este „problema”. Aceasta deschide calea pentru comportamente de evitare, opoziţie sau ruşine. Potrivit unui ghid: „Reacţionarea în loc de răspuns calm” este una dintre cele trei mari greşeli.

Cum schimbăm: Înainte de a răspunde, respiră, recunoaşte ce simţi (tu şi copilul), apoi spune ceva de tipul: „Văd că eşti supărat. Hai să găsim împreună ce e de făcut.” Astfel validăm emoţia copilului şi păstrăm conexiunea.

3. Obsesia pentru obediență pe termen scurt în loc de creștere pe termen lung

E uşor să cazi în capcana: „copilul să facă ceea ce spun eu rapid şi fără comentarii”. Dacă accentul este doar pe obedienţă imediată, pierzi de vedere abilitaţile pe termen lung — autonomie, responsabilitate, discernământ. Studiile arată: „focalizarea pe obedienţă pe termen scurt” este o greșeală majoră.

De ce contează: Copilul învaţă că scopul este să urmeze comenzi, nu să înţeleagă sensul. Când apare situaţia nouă, nu are repere interne — doar frică de sancţiune.

Cum schimbăm: Pune întrebări precum: „Ce crezi tu că ar fi o opţiune bună?” „Ce regula ar merge bine pentru tine şi pentru toată lumea?” Astfel îl implici în proces, nu doar în execuţie.

4. Lipsa sau inconsecvenţa stabilirii limitelor

„Nu am voie asta, dar azi facem excepţie”, „Fac ce vreau dar când vreau” — sunt exemple de limite instabile.

De ce e dăunător: Copilul are nevoie de predictibilitate pentru a se simţi în siguranţă şi pentru a înţelege ce se aşteaptă de la el. Inconsistenţa creează confuzie. Articolele evidenţiază „inconsistent discipline” ca greșeală centrală.

Cum schimbăm: Stabilește câteva reguli clare pentru acasă, explică ce se întâmplă dacă nu sunt respectate, şi urmează cu consecvenţă — dar cu flexibilitate când contextul cere. Încearcă să comunici cu empatie: „Aceasta este regula pentru că…”.

5. Ignorarea emoțiilor copilului și a propriilor tale emoții

Mulţi părinţi aud: „Nu plânge”, „Nu e mare lucru”, „Trebuie să fii puternic” — şi astfel copilul învaţă că emoţiile trebuie ascunse.

De ce e greșit: Aceasta transmite mesajul că sentimentele sunt invalide, că vulnerabilitatea e o slăbiciune. În timp, copilul poate dezvolta dificultăţi în autoreglare emoţională, în empatie, sau relaţii superficiale. Studiile subliniază faptul că transformarea greşelilor de parenting în oportunităţi (prin recunoaştere, responsabilizare, reconciliere, rezolvare) este esenţială.

Cum schimbăm: Practică „pauza emoţională”: când apare o tensiune, opreşte-te, recunoaşte ce simţi (şi ce simte copilul). Poţi spune: „Am simţit frustrare când…” sau „Îţi înţeleg supărarea…”. Apoi, întreabă: „Ce putem face altfel data viitoare?”.

6. Supraprogramarea sau hiper-protectoriatul

Un alt pattern frecvent: „Mergem la toate activităţile”, „Nu îl lăs să greşească”, „Eu mă ocup de tot”. Deși intenţiile sunt bune, consecinţa e că copilul nu dezvoltă autonomia şi capacitatea de a-şi rezolva problemele. Analize recente spun că supraprogramarea poate conduce la oboseală, anxietate, lipsa autonomiei.

Cum schimbăm: Lasă copilul să aibă timp liber, „timp mort”, să experimenteze plictiseala. Permite-i să se implice în decizii simple (ex: ce să mănânce, ce să îmbrace) şi losă-l să iasă din zona de confort — sub supraveghere, dar cu spaţiu personal.

Concluzie şi paşi concreţi

Erorile majore de parenting nu vin din lipsă de iubire sau din intenţii proaste — vin din lipsa de conştientizare, din grabă, din paternuri moștenite.

Pasii pe care îi propun:

• Fă-ţi un inventar: notează 1-2 situaţii recente când ai simţit „am greşit” — ce ai făcut, ce s-a întâmplat, ce ai simțit?
• Alege o eroră pe care vrei să o atenuezi luna aceasta (ex: reacţionarea emoţională).
• Stabileşte o mică schimbare: Eg. „De fiecare dată când simt furie, iau 5 secunde de respiro şi spun: «Hai să vorbim când suntem calmi».”
• Revino să reflectezi la rezultat la 2-3 săptămâni: ce a funcţionat? ce nu? ce învaţă copilul? ce învăţ tu?
• Creează un ritual de reconectare: cere-i copilului cum vrea să stea tu cu el — ascultare, joacă, poveste. Relaţia se hrăneşte.

Descoperă cum poți educa fără țipete, vinovăție sau frică. Manualul „Cum să educi fără traume” îți arată pas cu pas cum să transformi fiecare conflict într-o lecție de viață.
→ Citește mai mult despre Cum să educi fără traume