Există un moment în viața fiecărui om în care ceva din interior se schimbă și începi să vezi mai clar lumea în care trăiești. Știi senzația aceea în care îți pui ochelari pentru prima data? Exact așa, sentimentul este ca și cum ți-ai schimbat lentilele de la ochelari și vezi totul altfel, deodată.
Începi să înțelegi lucruri pe care înainte le ignorai și observi tipare în relațiile tale. Îți dai seama de compromisuri pe care le-ai făcut ani întregi, însă acum simți că unele lucruri nu mai pot continua la fel. Acesta este momentul CONȘTIENTIZĂRII ( unii o numesc trezire, alții iluminare, în fine nu denumirea este importantă).
Ei bine, aproape nimeni nu vorbește despre partea dureroasă a acestui proces. Pentru că orice mare conștientizare aduce, pe termen scurt, suferință. Nu pentru că adevărul este ceva rău ci pentru că acesta dizolvă iluziile care te țineau liniștit.
De ce doare conștientizarea? Ce pot să-ți spun cu siguranțșă este că mintea umană iubește stabilitatea. Chiar și atunci când acea stabilitate este construită pe compromisuri, tăceri sau negare ( a se citi sacrificiu, abuz, chiar nefericire ).
Ani întregi putem funcționa în mod automat: acceptăm lucruri care ne rănesc, evităm conversații dificile sau ți mai dureros ne convingem că „așa sunt lucrurile” și nu avem cum să le schimbăm. Conștientizarea vine ca o lumină aprinsă într-o cameră în care ai stat mult timp pe întuneric. Și în lumină vezi: unde ai fost nedrept cu tine ( așteptănd de la alții dreptatea care nu vine), unde ai acceptat prea puțin ( așteptând acceptatea celorlalți), unde ai tăcut când ar fi trebuit să vorbești ( așteptând validarea celorlați) sau unde ai trăit viața altora, nu pe a ta ( făcând din sacrifiu un titlu de noblețe sufletescă)
Această vedere clară poate produce o durere intensă. Uneori vine cu furie, alteori cu tristețe și adesea cu un regret greu de purtat în suflet. Vreau să te asigur ca această durere nu este un semn că ai greșit. Este semnul că te-ai trezit.
Suferința scurtă a adevărului sau liniștea falsă a negării este ceea ce îi determină pe mulți oameni aleg să evite conștientizarea. Pentru că este mai confortabil să nu vezi ( adică să te minți că nu vezi sau că ți se pare). Este mai ușor să spui: „nu contează”, „lasă că trece” sau „nu are rost să vorbesc”. Problema este că negarea aduce o liniște falsă. O liniște care, în timp, se transformă în: resentiment, frustrare, epuizare. boală emoțională sau chiar fizică
Adevărul funcționează invers. La început doare, dar apoi începe să așeze lucrurile. Cum așa, ai putea să mă întrebi – pentru că din momentul în care vezi clar, poți face alegeri diferite. și apoi apare adevărata liniște care vine după conștientizare
După ce trece prima furtună emoțională, apare ceva surprinzător: LINIȘTEA SUFLETESCĂ! Nu liniștea superficială a evitării, ci liniștea profundă a unui om care știe unde se află.
Începi să simți că:
- nu mai trebuie să te prefaci;
- nu mai trebuie să înghiți lucruri care te rănesc;
- nu mai trebuie să trăiești după așteptările altora.
Conștientizarea schimbă un lucru esențial: îți redă vocea interioară. Vocea care spune: ce simți cu adevărat, ce ai nevoie și ce nu mai ești dispus să accepți. Iar de aici începe viața trăită conștient. Marea problemă: mulți oameni își aud vocea interioară… dar nu o folosesc. Mulți oameni ajung la conștientizare. Dar apoi apare frica: frica de conflict, frica de respingere, frica de a dezamăgi și frica de schimbare.
Și atunci aleg să tacă din nou. În acel moment apare o ruptură dureroasă între ceea ce știi și ceea ce trăiești. Iar această ruptură consumă enorm de multă energie emoțională. De aceea conștientizarea nu este suficientă. Este nevoie și de curajul de a-ți folosi vocea. Dacă simți că a venit momentul să nu mai taci
Am scris o carte exact pentru acest punct din viața unui om. Pentru momentul în care ai început să vezi mai clar, dar încă îți este greu să spui ceea ce simți cu adevărat. O poți cumpăra de aici: Sunt bine și alte minciuni pe care ți le spui
