În România anului 2018, un pedofil agresează doi copii într-un lift, într-un cartier bucureştean, în cursul unei dimineţi obişnuite.
Nimeni nu-şi doreşte ca un copil să aibă parte de aşa ceva, doar că trebuie să fim pregătiți de ce e mai rău. „Mie nu mi se poate întâmpla” este cea mai păguboasă afirmație.
Referitor la acest caz, am văzut:
- Statistici referitoare la numărul de abuzuri sexuale;
- Emisiuni extinse despre testarea psihologică a poliţiştilor;
- Declarații ale unora dintre vecinii de bloc;
- Declarații ale fostei soţii că este în stare de şoc.
Exemplele ar putea continua, însă mă opresc aici. Toate aceste informaţii colectate, în afară de o exprimare emoţională a neputinţei noastre, nu aduc niciun plus de cunoaştere.
Dacă vrem cu adevărat să facem ceva, putem să-I învăţăm pe copii cum să reacţioneze în faţa unei situaţii cu potenţial pericol, la care eu ca părinte mă gândesc înainte ca ea să se producă.
Pentru că principalul factor de pericol e, dincolo de agresorul în sine, faptul că situaţia este nouă şi neașteptată, iar copilul rămâne blocat şi nu ştie cum să reacţioneze, în experienţa pe care tocmai o trăieşte. De multe ori, dacă el este învăţat ce să facă, fie situaţia nu se mai produce, fie reacţia lui dezarmează agresorul şi îl face să renunţe.
De exemplu:
- Nu se urcă în lift cu persoane necunoscute;
- Nu dă numărul de telefon al părinţilor, decât cu acordul nostru şi cu confirmarea noastră că le cunoaştem pe acele persoane;
- Nu vorbește cu persoane necunoscute care îl abordează fără ştirea noastră, decât dacă acestea cunosc o parolă, pe care o ştim doar noi şi copilul;
- Dacă apare o situaţie ciudată, învăţaţi copilul să sune la 112;
- Dacă se rătăceşte în magazin, spuneţi-i să meargă la o casă, unde este o persoană în uniformă;
- Faceţi împreună cu copilul exerciţiul „costumului de baie” cu zonele interzise atingerii;
- Pentru provocările Internetului, consultaţi informaţiile pe care le puteţi discuta cu copiii;
- Faceţi împreună o listă cu numere de telefoane la care poate apela (vecini, rude).
Mereu vor fi oameni care pot reprezenta un pericol pentru copii. Şi faptul că nu vorbim despre ei nu înseamnă că ei dispar pur şi simplu. Un copil informat este un copil puternic care ştie ce să facă, însă părinţii sunt cei care trebuie să asigure structura de învăţare, centrată pe soluţii şi moduri de acţiune constructive.
Să ne fie foarte clar: viaţa ne pune în faţă uneori situaţii provocatoare tuturor. Fiecare dintre noi poate fi o victimă, însă dacă discutăm ce am putea face atunci când suntem singuri şi trebuie să ne purtăm de grijă avem mult mai multe şanse să scăpăm cu bine. Este valabil şi pentru copii, şi pentru adulţi.
Material realizat pentru www.republica.ro
Foto credit www.pexels.com
Dacă ai rezonat cu conţinutul articolului îl poţi distribui prietenilor şi te poţi abona la Newsletter aici pentru a primi alte noutăţi ale Mirelei.
