Bucuria de a trăi – Anne Ancelin Schützenberger

O încununare a impresionantei experiențe a autoarei Anne Ancelin Schützenberger, Bucuria de a trăi redă parcursul de viață al uneia dintre cele mai emblematice figuri ale psihologiei contemporane, expertă în psihodramă și în analiză de grup și colaboratoare directă a unora dintre cei mai importanți fondatori de școli de terapie la nivel mondial.

Destinată tuturor acelora care au senzația că viața nu le mai aduce nicio bucurie și că trăiesc într-o lume lipsită de orizont, cartea de față ne îndeamnă să dăm valoare timpului nostru, să prețuim fiecare clipă și să integrăm serendipitatea în propria existență.

O persoană care își îngăduie să se bucure de micile sau marile plăceri ale vieții, care își acordă dreptul de a trăi aici și acum, de a beneficia de propriul timp și spațiu, de a avea dorințe și de a fi creativ, de a renunța la loialitatea familială invizibilă, lăsând la o parte vinovăția și încetând „să mai plătească pentru a trăi“ evoluează aproape întotdeauna spectaculos.

Plăcerea de a trăi și de a fi poate însemna bucuria lucrurilor mărunte, precum bucuria de a respira, de a privi cerul albastru, de a exista pur și simplu, de a fi recunoscut, de a iubi și de a fi iubit… Este ca o hrană pentru suflet și corp, o hrană afectivă care transformă, e „biologia speranței“ care realmente schimbă biologia corpului, imunitatea sau reacțiile lui, permițând astfel regăsirea unei mai bune funcționări bio psihocorporale.

Despre autor

Anne Ancelin Schützenberger a creat două mari școli: Școala Franceză de Psihodramă și metode de grup și Școala de Psihogenealogie Clinică Anne Ancelin Schützenberger. Publicațiile sale au la bază lucrul practic cu pacienții. Din 1970, începe să se formeze în metodele complementare de tratare a cancerului și de asistență psihologică a bolnavilor și a familiilor acestora. În 1985, publică Mă vindec: ghid în ajutorul bolnavilor de cancer și se ocupă de pacienți oncologici în fază terminală, dintre care unii încă mai trăiesc.

În calitate de profesor emerit, Anne Ancelin Schützenberger a coordonat mai bine de patruzeci de ani laboratorul de cercetare în psihologie socială al Universității din Nice. În plus, a susținut conferințe și a activat ca formatoare de specialiști pe toate continentele. Începând din anii ’70, a fost consultant al Națiunilor Unite.

POŢI CUMPĂRA CARTEA >> AICI <<


Dacă ai rezonat cu conţinutul articolului îl poţi distribui prietenilor şi te poţi abona la Newsletter aici pentru a primi alte noutăţi ale Mirelei.

Distribuie
Your Bag
Shop cart Your Bag is Empty