Nu mai e vorba despre oboseală fizică
Tot mai mulți părinți îmi spun în ultima vreme: „nu mai pot”. Dar nu e despre lipsa somnului, ci despre golul și epuiarea care se instalează când tot ce faci pare „corect”, dar nimic nu mai are sens.
Trăim într-o lume în care ești încurajat să mergi înainte cu orice preț. Să te autoreglezi emoțional și să nu te plângi.
Să-ți gestionezi emoțiile ca și cum ar fi un proiect personal. Dar ce faci când lumea în care trăiești pare nu mai are inimă, emaptie sau solidaritate?
Ne-am obișnuit să confundăm funcționarea, chiar la cote de avarie cu sănătatea. Productivitatea cu valoarea. Mai mult decat atat numim rezistența ca fiind reziliență.
Copiii noștri simt ce noi am normalizat
Un copil de 9 ani mi-a spus odată: „Mi-e frică să nu rămân în urmă.” Îți dai seama? Nici nu știa exact ce înseamnă, dar știa că trebuie să se grăbească. La doar 9 ani. Și asta nu pentru că nu are părinți buni sau profesori dedicați. Ci pentru că lumea întreagă îi transmite același mesaj: „Dacă nu alergi către ziua de maine, nu exiști.”
Noi, părinții, le arătăm fără să vrem cum să-și ignore nevoile. Cum să nu-și arate vulnerabilitatea. Cum să se adapteze la absurd, numind asta „maturitate”sa u mai trsit, responsabilitate…
Sănătatea mintală nu e să faci față vieții ci să te bucuri de ea
Când Organizația Mondială a Sănătății definește sănătatea mintală prin „capacitatea de a face față stresului vieții și de a munci productiv”, ne oferă o definiție tehnică. Dar sufletul nu este și nici nu a fost vreodată un sistem de management al stresului, iar viața nici atat.
A fi sănătos mintal nu înseamnă în nici un caz să reziști. Înseamnă să poți simți fără rușine, să te oprești fără vină.
Să poți spune uneori „nu pot” fără să-ți fie frică. Și mai ales să știi și să simți că nu ești singur.
Sănătatea mintală nu se cultivă doar în interiorul nostru. Ea se construiește și între noi. În felul în care ne vorbim unii altora, ne privim în ochi și ne acceptăm. Este în primul rand un act social, nu o competență individuală.
Când nu mai avem sens, totul devine performanță
Ne-am învățat copiii că trebuie să fie buni. Dar „buni” pentru cine?
Că trebuie să reușească mereu . Dar „reușită” în ce lume?
Am făcut din adaptare un ideal și din tăcere, o virtute. Am mers cu pași rapizi către absurd și am decis ca este normal să fii epuizat mereu..
Am obosit cu toții de o lume fără sens. Și, în mod ironic, o transmitem mai departe exact celor pe care vrem să-i protejăm, copiii noștri.
Poate că sensul nu se caută ci se creează
Poate că adevărata reziliență nu e despre „a îndura viața”, ci despre a te bucura de viața ta..
Să reconstruiești sensul din lucrurile mici din fiecare zi: un „te ascult” spus fără grabă sau o clipă de joacă fără scop, pur și simplu un moment în care nu trebuie să demonstrezi nimic.
Ce lume vrem să lăsăm copiilor noștri?
Poate că întrebarea nu mai este „cum să rezist mai bine?”, ci „ce fel de lume construiesc pentru copilul meu?”.
Pentru că, dacă noi, adulții, nu dăm sens lumii pe care o trăim, copiii vor învăța doar cum să supraviețuiască, nu cum să trăiască.
Sănătatea mintală nu se predă prin definiții
Întotdeauna ea se transmite prin exemplul personal, prin ritm și prin felul în care ne oprim să ne încărcăm bateriile.
Sensul nu e un lux, este modul în care ne creștem calitatea vieții.
Dacă simți că vrei să reconstruiești acest sens alături de copilul tău, descoperă manualul psihologic Puterea Cuvintelor – un ghid practic de comunicare emoțională sănătoasă, pentru familiile care vor să crească frumos, fără să fie nici pe de parte perfecte. [Află mai multe aici →]
