Trăim într-o perioadă în care oamenii sunt obosiți psihic mai mult decât recunosc. Mulți sunt într-o stare de funcționare în sensul în care merg la muncă, își cresc copiii, pe scurt se străduiesc să își facă datoria. Dar în interior… simt că este din ce în ce mai greu să facă față. Și atunci apare întrebarea: Cum reușesc unii oameni să treacă prin perioade grele fără să se prăbușească complet? Răspunsul nu este perfecțiunea, nu este gândirea pozitivă forțată și nu este lipsa durerii. Răspunsul este reziliența psihologică.
Ce este, de fapt, reziliența?
Reziliența este capacitatea omului de a trece prin dificultăți fără să își piardă complet direcția interioară. Nu înseamnă că nu suferi, nu înseamnă că nu plângi și nici nu însemnă că nu ai momente în care simți că nu mai poți.
Înseamnă că, după ce viața te provoacă cum știe ea cel mai bine și la timpul potrivit, găsești în tine o formă de revenire. Uneori este mai lentă sau poate mai fragilă, dar întotdeauna este reală și de ajutor fix la fix. Reziliența nu spune:
„Nu mă afectează.”, ci eziliența transmite: „Mă afectează, dar vreau să găsesc o soluție, nu vreau să rămân blocat aici.”
Oamenii rezilienți nu sunt mai puternici, sunt mai conectați cu ei.
Aici apare una dintre cele mai mari confuzii pentru că mulți cred că reziliența înseamnă duritate: să reziști, să înghiți ;i să mergi înainte indiferent de ce simți. Dar oamenii care sunt loviți emoțional cel mai tare sunt adesea cei care nu își dau voie să simtă nimic.
Reziliența adevărată nu înseamnă să te anesteziezi emoțional, înseamnă să poți traversa emoțiile fără să te abandonezi pe tine. Să poți spune: „Mi-e greu.”, „Sunt obosit.” , „Am nevoie de ajutor.” sau „Nu mai pot face totul singur.” Asta nu este slăbiciune ci este maturitate emoțională.
Copiii nu devin rezilienți prin frică, cu devin rezilienți prin siguranță.
Mulți adulți au crescut cu ideea: „Viața e grea. Trebuie să te călești.” Dar un copil nu se dezvoltă sănătos prin umilire, rușinare și frică permanentă.
Un copil devine rezilient atunci când:
- are un adult care îl vede și când greșește
- învață că emoțiile nu sunt periculoase
- este ghidat, nu speriat
- simte că poate încerca din nou fără să fie făcut „slab” sau „incapabil”
Siguranța emoțională nu îl face fragil, îl face suficient de stabil încât să poată face față lumii în care trăim astăzi.
Poate că te întrebi. și pe bună dreptate, de ce unii oameni cedează mai repede decât alții?
Pentru că reziliența nu depinde doar de caracter.
Depinde și de:
- cât ai dus singur ani la rând
- cât sprijin emoțional ai avut
- câtă presiune ai acumulat
- cât de mult ai fost învățat să te ignori
- cât de des ai trăit în stres continuu
Uneori omul nu este slab, este doar epuizat.
Și un om epuizat începe să vadă viața prin filtrul supraviețuirii:
- nu mai are răbdare
- reacționează mai repede
- se închide emoțional
- își pierde speranța
- simte că orice problemă îl depășește
De aceea reziliența nu se construiește doar prin motivație, se construiește prin refacere interioară.
Cum construiești reziliența în viața reală?
Nu prin citate motivaționale, ci prin lucruri mici, repetate.
1. Învață să te oprești înainte să clachezi
Mulți oameni se ascultă doar când ajung la limită.
Reziliența începe când observi semnalele mai devreme:
- oboseală continuă
- iritabilitate
- lipsă de sens
- tensiune constantă
- lipsa bucuriei
2. Nu te mai trata ca pe o mașină
Nu poți funcționa bine dacă:
- dormi prost
- trăiești doar în stres
- nu ai spațiu mental
- nu ai timp pentru tine
- nu procesezi nimic emoțional
Corpul și mintea nu sunt separate.
3. Schimbă dialogul interior
Mulți oameni nu cedează din cauza problemelor, ci cad din cauza felului în care vorbesc cu ei înșiși:
- „Nu sunt suficient.”
- „Nu fac destul.”
- „Trebuie să rezist.”
- „Nu am voie să greșesc.”
Vocea interioară poate deveni fie un sprijin, fie o formă de agresiune continuă, alege-o pe prima.
Uneori reziliența arată foarte diferit decât credem
Uneori reziliență înseamnă:
- să ceri ajutor
- să spui „nu”
- să pleci dintr-un mediu toxic
- să te odihnești fără vinovăție
- să renunți la rolul de salvator
- să accepți că nu le poți controla pe toate
- să o iei de la capăt fără să te urăști pentru asta
Nu tot ce pare putere este sănătos. Și nu tot ce pare vulnerabilitate este slăbiciune.
Viața nu ne cere să fim invincibili
Ne cere să învățăm să revenim la noi. Iar reziliența adevărată nu se vede în momentele în care totul merge bine.
Se vede în felul în care omul continuă să își păstreze umanitatea chiar și după perioade grele. Pentru că uneori cea mai mare victorie nu este că ai fost perfect. Ci că ai trecut prin viață fără să îți pierzi complet sufletul.
Dacă simți că în ultima perioadă doar ai supraviețuit, poate că nu ai nevoie să devii mai dur. Poate ai nevoie să începi să fii din nou de partea ta.
Mirela Horumbă – psiholog de familie
Te poate ajuta acest antrenament al minții – Jurnalul Recunoștinței
