Copiii cresc în rețeaua emoțională Wi-Fi a părinților și nu poți da unui copil ceea ce tu nu ai

Există o iluzie subtilă în parenting: credem că educația înseamnă tehnici, reguli, consecvență, strategii. Dar copilul nu crește din ce îi spui. Crește din ce ești tu ca om pe interior.

Poți vorbi despre curaj, dar dacă tu trăiești în frică, el va învăța frica. Poți vorbi despre calm, dar dacă tu reacționezi exploziv, el va învăța tensiunea. Poți vorbi despre încredere, dar dacă tu te îndoiești permanent de tine, el va învăța nesiguranța. Copilul nu învață din discurs ci nvață din câmpul tău emoțional.

Copilul simte înainte să înțeleagă: sistemul nervos al copilului se reglează prin sistemul nervos al adultului, nu prin explicații ci doar prin prezență emoțională.

Când tu ești tensionat, el devine hipervigilent. Când tu ești critic cu tine, el învață autocritica. Când tu ești împăcat cu tine, el învață siguranța. Nu îi putem oferi siguranță dacă noi trăim permanent într-o luptă interioară.

Educația începe din interiorul tău emoțional de părinte, nu din manuale

• Îți dorești un copil echilibrat emoțional? Întrebarea reală este: tu ești conectat la emoțiile tale?
• Îți dorești un copil care spune ce simte? Tu îți permiți să spui ce simți?
• Îți dorești un copil curajos? Tu îți asumi decizii dificile sau amâni din teamă?

Copilul nu poate primi de la tine ceea ce tu nu ai integrat.

Deschiderea ta este modelul lui: a te deschide către tine nu înseamnă să devii perfect, ci
înseamnă să fii conștient.

Să știi când ești obosit. Să știi când ești rănit emoțional. Să știi când reacționezi din trecutul tău dureros ( în psihologie se numeste proiecție acest mecanism) și nu din prezentul de aici și acum. Când tu îți vezi rănile, nu le mai proiectezi asupra copilului. Când tu îți accepți vulnerabilitatea, nu îl mai forțezi pe el să fie puternic prea devreme.

Ce se întâmplă când adultul nu se deschide, adică nu este conștient?

Apar trei consecințe clare:  control excesiv,  frică de greșeală și confuzie emoțională. Copilul fie devine hiperadaptat, fie rebel.
În ambele situații, el încearcă să compenseze ceva ce adultul nu poate oferi. Nu pentru că adultul nu iubește, ci pentru că adultul nu s-a întâlnit suficient cu sine, adică cu rănile sale emoționale pe care le are de vindecat.

Puterea reală a unui părinte: un părinte puternic nu este cel care are toate răspunsurile, este cel care are curajul să se privească cu curaj

Să spună: aici reacționez din frică. Aici mă doare ceva vechi. Aici cer copilului să repare ce nu am reparat eu. Această luciditate schimbă generații.

Dacă vrei un copil care să se deschidă către lume, începe prin a te deschide către tine și stai cu emoțiile tale fără să fugi de ele. Spune adevărul tău interior. Învață să te reglezi înainte să corectezi. Copilul tău nu are nevoie de un părinte perfect. Are nevoie de un părinte conștient.

Și poate cea mai profundă formă de iubire este aceasta: să lucrezi la tine pentru ca el să nu fie nevoit să o facă în locul tău.

„Traumele ascunse ale părintelui” nu este un material despre greșelile tale, ci despre rădăcinile lor. Este ghidul care te ajută să înțelegi de ce reacționezi uneori disproporționat, de ce te activează anumite comportamente ale copilului și de ce vinovăția te urmărește chiar și atunci când faci tot ce poți. În loc să te învețe tehnici de suprafață, acest produs te conduce în profunzime, acolo unde s-au format rănile nevindecate care influențează relația cu copilul tău. Când înțelegi ce porți din propria copilărie, încetezi să mai transmiți inconștient durerea mai departe și începi să construiești un spațiu sigur, stabil și conștient pentru familia ta și îl poți accesa de aici „Traumele ascunse ale părinților”.