”Parcă ieri am veni cu bebeluşul de la maternitate. Era atât de mic şi fragil, încât mi se părea că are nevoie de tot timpul şi ajutorul meu de mamă. Doamne, şi eu cât de neajutorată mă simţeam în noua mea postură …” – cam aşa ar putea începe povestea oricărei mame.

Şi iată cum într-o zi ne dăm seama că … timpul a trecut, sau mai degrabă a zburat şi odată cu el copiii noştri au crescut, mai repede decât suntem noi pregătiţi să le dăm drumul din cuib.

Suntem prea ocupaţi să le facem pe toate, însă chiar “ toate” merită să le oferim o părticică din viaţa noastră? Poate că a venit momentul să încetinim puţin ritmul şi să reflectăm cu atenţie, în mod conştient, asupra unei întrebări de genul “ cui vreau eu să dau timpul meu, înţelegând că acesta înseamnă de fapt viaţa mea?” Care dintre persoanele din viaţa mea sunt speciale cu adevărat şi poate tânjesc după un timp de calitate pe care să îl petrecem împreună?

Pierdem o mulţime de ocazii de a sta alături de copiii noştri şi de oamenii iubiţi pentru că suntem extrem de ocupaţi să facem lucruri “ mai importante” … sunt atât de multe activităţi care ne deturnează atenţia de la cine contează cu adevărat.

Este esenţial să ne amintim că viaţa este preţioasă şi este făcută din toate momentele de “acum”. Doar pe acesta îl avem la dispoziţie, restul este trecut sau cine ştie…Copiii noştri cresc atât de repede încât ne va fi dor la un moment dat să-I mângâiem, să-I ţinem în braţe…

  • Dar, nu am terminat curăţenia în bucătărie, ei şi ce?
  • Am un maldăr de rufe de călcat, ei şi ce?
  • E praf în toată casa, ei şi ce?

Putem adăuga un “ ei şi ce” după multe trebuie pe care le avem de făcut şi vedem că timpul

are răbdare cu ele, nu se întâmplă nimic dacă le amânăm. Doar în relaţie cu copiii noştri este nevoie să vedem acum minunile pe care le-am primit în dar ca binecuvântări. Ei chiar contează cu adevărat, ne fac să fim mai buni, mai puternici, mai înţelepţi şi cel mai important ne ajuta “ să creştem în interior” …

Când atenţie ne este distrasă, putem rata nepreţuite momente în care să le spunem celor dragi că ei contează cu adevărat. Şi mai ales să avem comportamente care să dovedească acest lucru şi să confirme cuvintele noastre: o privire duioasă, o mângâiere a mâinii, cu cuvânt cald, toate contează. Acestea le transmit constant , prin felul în care ne purtăm cu ei, că sunt importanţi şi contează pentru noi.

Încetinind ritmul vieţii noastre, ochii încep să vadă ceea ce contează cu adevărat. Trecem prin viaţă, dar ratăm adesea momente pline de semnificaţie cu copiii noştri … doar pentru că suntem prea ocupaţi şi copiii pot aştepta până mai târziu … Dar timpul nu se mai întoarce şi de aceea puterea momentului prezent devine maximă.

Frumuseţea vieţii capătă o altă valoare, pe care o putem trăi conştient.

Cum ar fi dacă am decide de acum să simţim îmbrăţişarea copiilor noştri şi nu presiunea unei lungi liste de obligaţii pe care le avem de bifat?